Am aflat o poveste tristă. Poate prea tristă. Din păcate nu este un caz singular. Toată lumea care intră pe pagina mea vede în dreapta un șir de bannere, iar unul din aceste bannere trimite către saitul asociației tăticilor din România, asociație din care am onoarea să fac si eu parte.
Este o asociație populată de tătici care nu sunt lăsați să-și vadă copiii. Și care și-ar tăia mâna dreaptă să aibe din nou copiii lângă ei.
Povestea este a unui... tată natural, care a contribuit doar fizic la apariția fiului său, după care a părăsit țara, pornit către alte zări. Cât a lipsit de lângă copil s-a rezumat numai la a da telefoane. Altceva NIMIC! Când a ajuns acasă a oprit mașina în fața blocului, în vreme ce fiul său, recunoscându-l, s-a apropiat de mașină. "Tatăl" a trecut pe lângă copil ca pe lângă o bancă veche, a intrat în bloc și a urcat în casă. Infamul a întrebat de copil. Mama copilului l-a apropiat de geam și i-a indicat prichindelul cu bicicletă de lângă mașină. "Acela e copilul... tău". i-a răspuns.
"Am mers amândoi la tribunal și am introdus acțiunea. Am vorbit cu avocații care ne-au explicat cam cum stă treaba, în discuție intrând și copilul. I s-a spus că trebuie să plătească pensie alimentară, iar el a refuzat motivând că trebuie să o întrețina pe „cealaltă”; cealaltă fiind femeia cu care era la momentul ăla. Avocatul a ramas stupefiat, s-a întors către mine și m-a întrebat: „l-ai căutat mult până l-ai găsit?”"
Nici în ziua de astăzi mama nu l-a vorbit de rău pe "tată". Dar copilul...
Ei bine copilul nu vrea să audă de el, și pe bună dreptate. În jurul lui se găsește un post de tată, deocamdata vacant. Nu pentru multă vreme.
joi, 17 decembrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Atlantykron
http://atlantykron.org/
Sagy
tata
ciki
bog
rasarit euxin
asteptare
... si un pitic
joc cu foc
omul si marea neagra
caldura nomada
Citind acest articol am simtit o strangere de inima , ochii mi s-au impaienjenit si o lacrima mi-a aparut in coltul ochilor. De ce dupa atata timp inca mai simt durerea aceea, pe care am simtit-o atunci la Tribunal, nu pentru ca il iubeam pe el, in nici un caz nu poti iubi un om care nu-si iubeste propriul copilul, fie barbat sau femeie, ci durere pentru copilul care a fost parasit. Oare ce a simtit copilul meu atunci cand propriul « tata » a trecut pe langa el ca pe langa « o banca veche » ? Nu stiu… pentru ca niciodata nu am reusit sa aflu oricat de mult am incercat. A bravat ca un om mare. Asa a simtit copilul meu sa actioneze, poate din instinct, poate ca s-a simtit parasit, nu stiu pentru ca de cate ori am incercat sa aduc in discutie subiectul « tata » baiatul meu, care acum este mai inalt decat mine si ma mandresc cu asta, a refuzat sa vorbeasca spunandu-mi ca nu-l intereseaza, ca pentru el acest « tata » este un strain, un om care atunci cand a venit si a trecut pe langa el, l-a ranit sufleteste, nemaiputand sa-i spuna « tatu » caci asa ii spunea atunci cand avea doar 2 ani, ci i s-a adresat cu dumneavoastra. Dupa ce i l-am indicat si l-a adus de jos, copilul, s-a refugiat in bratele bunicului sau, adica tatal meu ; pe acela il stia de tata, acela s-a dus dupa lapte intr-o comuna apropiata de oras in toiul unui viscol cumplit, riscand sa ramana inzapezit, doar pentru a avea copilul tot ce-i mai bun. Acest bunic si-a asumat cu responsabilitate dreptul de tata adevarat. Acest bunic a facut ca acest copil sa nu simta ca nu are tata. E adevarat ca postul de tata, deocamdata este vacant si ma bucur pentru ca este asa deoarece am redescoperit iubirea pe care am crezut ca n-o voi mai intalni vreodata, adolescentul pe care in urma cu 27 de ani l-am lasat sa plece din scara blocului meu si pe care acum l-am redescoperit barbat.
RăspundețiȘtergere