Există o tainică făgăduinţă care curge în bezna cerneluită a gândurilor fără de capăt, gânduri care, odată zăgăzuite în materia filei scrise, devin nestemate filigranate, ce vin să împodobească stucaturile spiritului, la rândul său încătuşat. Cumplit antagonism. Căci am simţit ce grea este povara gândului. O scurgere mută a prezumtivei fiinţe către viaţă. Cum aş putea să le spun, căci pecetluit sunt de vecie, şi silit să-mbrăţişez reperul. „Sub alla vipera nutrire”. Căci în vreme ce spiritul mă rabdă, - n-are încotro – reperul nu mă iartă. Şi independent de voinţa mea trebuie să accept percepţia.