Cât de nocivă este încrederea în prieteni!

Este în natura omului să se schimbe. Și dacă schimbarea ar fi în bine, având în vedere că omul, ca specie guvernantă aici, în lumea noastră a pus o distanță între el și celelalte viețuitoare evoluând ca mentalitate și înțelepciune, probabil că astăzi, după atâtea milenii de dezvoltare am fi capabili să călătorim după modelul enunțat în filmul K Pax.
Dar schimbarea nu este întotdeauna în bine… sau de bun augur… sau constructivă…

S-a găsit o voce care a lansat zvonuri scandaloase la adresa mea, și cred că este bine să fac lumină în toată povestea asta. Cel mai dureros este faptul că zvonurile au pornit de la un om pe care îl cunosc și care mă cunoaște de mai bine de douăzeci de ani. Om de a cărui prietenie nu m-aș fi îndoit în ruptul capului. Despre ce este vorba: Eu, Felix Moga, am furat zece milioane de lei și un laptop din casa unei persoane. Deci sunt un hoț. Persoana m-a dat în judecată, fapt pentru care eu am fugit din țară. Deci sunt și laș. Ridicol… Dar ăștia mi-s “prietenii”. Acum să vedem despre ce este vorba. Laptop-ul. Este un Sony Vaio destul de vechiuț dar cu care poți să-ți faci treaba. Și care era stricat. M-am oferit să-l pun la punct, iar persoana a fost de acord. Așa că mi l-a dat să-l iau să-l repar. Odată reparat l-am înapoiat proprietarei. E drept că l-am înapoiat după câteva luni, foarte târziu, adică, dar l-am restituit! Și cu asta presupun că problema laptop-ului... ”furat” este rezolvată. Acum banii. Nu sunt zece ci opt milioane vechi... opt și ceva..., bani pe care persoana mi i-a împrumutat ea singurică, cu mânuța ei. Sau prin poștă. Deci unde este... furtul? Rezultă că am o datorie către această persoană. Dar o spun eu însumi: am o datorie. Nu este un furt. Mai mult decât atât, am întrebat-o chiar pe presupusa deschizătoare de proces. Nici vorbă, până la ora asta să mă fi dat în judecată.
Acestea sunt faptele. Mă întristează teribil, însă, gestul acestui... “prieten” al meu care nici măcar n-a avut bunul simț, când a aflat tărășenia asta, să vină întâi să mă întrebe pe mine cum stau lucrurile. A avut o deosebită plăcere să construiască imaginea asta de hoț în dreptul meu. Dragul meu „prieten”, dacă în douăzeci de ani de când ne cunoaștem, asta este tot ce ai învățat despre mine, că sunt un hoț și un laș, înseamnă că meriți să nu te mai învrednicesc cu niciun fel de atenție. Prietenul meu pe care îl știam a murit. Era o persoană care chiar m-a ajutat atunci când am avut nevoie. Dar, cum am mai scris, a murit. În trecut acest prieten m-a ajutat. A făcut pentru mine gesturi chiar nobile. Demne de titlul de prieten. Păcat. Tu nu ești acel om. Rămâi sănătos și mergi cu Dumnezeu!

Vorbeam la început despre schimbarea care există în natura umană. Această persoană s-a schimbat. Și nu în bine. Am simțit, însă, la ea sentimentul vinovăției, pentru că după ce i-am trimis textul de mai sus mi-a cerut, în mod indirect, să n-o mai contactez niciodată. Având în vedere că nu mai este cea pe care o știam, nu va fi greu să o ignor. Dar asta este tot ce a putut să raspundă. Nu a prezentat scuze, nici explicații. Nici n-o va face, si asta cu atât mai bine. Și este foarte probabil că atunci când (dacă) vom sta față în față, va găsi ceva să răspundă astfel încât să i se pară chiar și lui că are dreptate. Păcat. Îmi făcusem despre el o impresie chiar bună. În definitiv gata!