Mă simt răzbunat

Mă simt răzbunat. Ce-i drept cam demultișor. De când am terminat de citit ”Ghidul nesimțitului”. Finețea cuvântului scris de Radu Paraschivescu mi-a ridicat, totuși, un semn de întrebare: știu, oare, nesimțiții unde se găsesc librăriile din care se poate cumpăra așa o carte?! Cui îi pasă, până la urmă. Mă simt răzbunat și gata.
Mă simt răzbunat, de exemplu, pe indivizii care mănâncă precum porcii, clefăind fiecare dumicat, plescăind cu rezonanță, care își beau lichidele în așa hal încât zgomotele produse mă fac nu să înțeleg ci să vizualizez întregul proces al deglutiției, numai cât să mi se întoarcă stomacul pe dos.
Mă simt răzbunat pe acel segment cretin al lumii noastre care cade în genunchi de adorație la auzul manelelor. Ca să-l citez pe un prieten cernavodean, mă uimesc indivizii care aproape că-și pierd răsuflarea căutând, atenție, manele noi. M-am întrebat o vreme de ce li se spune acelor manele că sunt noi. Pentru că în absolut toate manelele știm cu toții că este vorba despre dușmani, despre merțan, despre parai, despre valoare și despre toți clopoțeii verbali pe care subcultura a putut să-i instaleze în ceea ce a mai rămas din creierii maneliștilor. Apoi m-am dumirit. Nu manelele sunt noi, ci dușmanii, merțanele, valuta, valoarea...
Mă simt răzbunat pe consumatorii de telenovele. Adică pe acei mari consumatori de mâncare gata mestecată, înghițită și digerată. E ca și cum se apucă să citească o carte formată din două pagini. Și când o termină o iau de la capăt fără întârziere. Recunosc că i-am cam favorizat, punându-i în context cu cartea tocmai pe aceia care ar ști cu prisosință să folosească o carte ca să țină o ușă deschisă, sau capac la oala cu smântână. Ca și manelele, și telenovelele repetă povestea. Toate personajele sunt arătoase, bogate, au conflicte interioare, și, în general au în platou actori obscuri fără niciun talent, care probabil că pun în scenă poveștile de la ei de acasă, asta ca să-i ajute să intre mai ușor în pielea personajului.
Este clar că și manelele și telenovelele nu fac altceva decât să studieze cretinismul sporadic la puișorii de găină.
Același prieten pe care l-am citat anterior, și care la acea vreme lucra la o firma de televiziune prin cablu în orașul Cernavodă mi-a istorisit un episod grăitor: modulul pentru postul Discovery căzuse. Câteva zile niciunul din abonați n-a avut Discovery. Cum au aflat salariații postului tv prin cablu? Simplu! A căzut modulul postului Taraf. În zece minute au primit zeci de telefoane cu amenințări de tot soiul dacă nu apare postul Taraf pe sticlă imediat. N-aveau nicio importanță ziguratele sau ultimele descoperiri făcute de Hubble. Lipsea Adrian Copilu-n genunchi plus matracucele ce-și etalau celulita și farmecele îndoielnice, tremurând gelatinoase în fața camerei de luat vederi.
Mă simt răzbunat...

Va urma...