Decât foc, iertare doar. Cântecele verzi, cărunte, tânjesc caii tineri. Poate tu, norule, asculţi ruga spinoasă, spusă. Sau există uneori bogăţii sterpe, păgâne. Elixirul întocmit sub foc oftează, poate, mereu. Duc totdeauna răul cu încăpăţânare. Laudele duşmanilor tovărăşie sunt patimilor şovăite. Tu pentru tot…

Doar colindările trimise spumei secrete peste timp caută, pesemne, aceeaşi flacără. Primesc iar sărutul ipocrit, categoric al statuilor. Trei salturi mi-au fulgerat gândul altor alinări albastre, socotind acum nimfele… Lacrimilor fireşti m-am supus, lacul descântându-l mereu. Munţii ducilor liberi mângâie aceleaşi expresii majore, rămase acum inerte. Malefic, căci focul minte!

Fericirea… Expresia zorilor care năimesc nibelungi puternici, sacri, trimite licăre inerte micilor speranţe arvunite. Astfel toate dimineţile fulguiesc surprinse…