Pentru tine stelele dor dormind tămăduite, dar tu aştepţi cucerirea focului absent. Nesperanţa vine fără tron. Nu doar naiade există slăvind sceptrele întoarse. Spui mereu: „Să salvăm inerţia.” Aşadar exişti uneori, făgăduind bogăţii dosnice, murind sacru, năruind mici caste neutre, împotmolindu-te în caii iernii aliniate etern unui anume fals, atât de singuratic. Tu. Spaimă trăgând numai astăzi la durerile parcurse. Spaimă nevrednică, unde dăinuieşti? Durerile călimărilor – toasturi nebune, tăcute, sceptice. Ştii, Aegonia, noi trăim. Noi salvăm suspinele senectuţii dorite.

Balul stelelor. Această interdicţie tremurată ca sprânceana steagurilor tale.

Tu ai ştiut totul întotdeauna…