Descumpănirea ne poate întovărăşi ca o obsesie, reuşind cu rară măiestrie să ofere minţii noastre întrebări care în situaţii comune nu se pot pune. Din nefericire suntem supuşi gamei de descumpănire ce nu oferă scânteia necesară întrebărilor ce duc spre o cât de mică piatră filosofală…

Suntem, la urma urmei, doar oameni. Iar zeii ştiu acest lucru. Probabil că ar trebui să fim recunoscători lor pentru asta. Fiindcă ignoranţa noastră acţionează asupra propriului spirit, tot astfel cum uitarea este o necesitate biologică.

Între noi şi zei există o relaţie de plus şi minus.