…Există undeva, departe de noi, acea portiţă prin care cu greu trecem. Că este o fereastră de ochi limpezi sau nu, contează foarte puţin.

Părăsire! Să fie oare deznădejde? La urma urmei înfrângerile sunt apanajul prometeilor.

Ca o cădere liberă ne desfrunzim în rătăcire.

Simpli, ne împovărăm cu ce-ar fi trebuit să facem, uitând cu firescul muritorului de rând, al cărui mic drept este conferit de însuşi statutul de creaţie a Atotputernicului.

În jurul unei plante pot creşte alte plante. Atunci deplinătatea frumuseţii petalelor sale se cucereşte neînchipuit de greu.

Este ridicol să ai nevoie de pustiu împrejurul tău pentru a pune în valoare un farmec real, care, deşi ignorat de zei, conferă împrejurului său o notă de bine…