La Mulţi Ani, puiul tatei. Noaptea la ora 03:40, dar acum unsprezece ani, ai venit pe lume. Pe zi, (era 4 aprilie), când am venit de la serviciu, de la fabrică, atunci când am intrat pe poartă, acolo unde locuiesc şi azi bunicii tăi materni, mama ta mi-a spus că venise primul semn al nasterii tale. Toată seara, şi toată noaptea, mai apoi, pe holul spitalului, te-am aşteptat să soseşti. Nu eram singur. Mai era un nene chinez, cu un cap mai înalt decât mine, şi care, la auzul veştii că a devenit tată a leşinat, şi un tânăr rrom care mă întreba din cinci în cinci minute dacă poate să plece la o ţuică, pentru că oricum mai avea vreo câţiva copii acasă. În seara aceea mama ta se plimba pe holul spitalului aşteptându-te să soseşti, iar eu, pe casa scărilor, o aşteptam să apară, din când în când, la uşa dincolo de care eu nu mai aveam voie să trec, mai schimbam cu ea câte o vorbă-două, îi mai strecuram câte o glumă, făceam atât cât puteam să fac, ca bărbat şi ca viitor tătic al tău: să fiu lângă ea. Quod fecit!
Spre dimineaţă, la ora patru fără douăzeci, a venit la mine una din moaşe şi mi-a spus că ai sosit. Dar deja ştiam asta, pentru că îţi auzisem primul scâncet. Apoi a apărut pe hol domnul doctor care a asistat la naşterea ta şi mi-a spus exact în felul următor:
„Felicitări, domnule Moga, aveţi un fiu, iar soţia dumneavoastră, (pe vremea aceea mămica ta era soţia mea), s-a comportat admirabil!”
Te născuseşi.
În aceeaşi zi am fost la primărie şi te-am declarat, astfel obţinând certificatul tău de naştere. Au trecut unsprezece ani de atunci, timp în care s-au petrecut multe... prea multe lucruri despre care va veni vremea să vorbim şi să le afli. Asta o promit.
Să creşti mare, Andrei, dragul tatei!
Tata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu